La orele de vărf, pe Copou se circulă ca în Bucureşti

Noul semafor din apropierea universitaţii “Alexandru Ioan Cuza” provoacă o poluare fonică infernală. Nu semaforul în sine “urlă”, ci şoferii care văd în clanxon singura modalitate de exprimare la volan, în afară bineînteles de cea verbală prin care eşti trimis de unde ai venit sau acuzat că ai luat carnetu’ la Popricani. Semaforul în cauză blochează şi mai tare zona dintre “Cuza” şi Fundaţie. Dacă pînă acum şoferii erau exasperaţi de studenţii care traverseaza încontinuu strada “agale”, de parcă ar trebui să alergi pe trecerea de pietoni, acum aceştia sunt la un pas de infart cu noul semafor. Era nevoie de el acolo, clar trebuie subliniat că trăim într-o lume civilizată prin aceste semafoare, dar încet-încet Iaşul o să ajungă un oraş ca Bucureştiul, cel puţin în materie de trafic.

Sateliţii militari – miză majoră pentru marile puteri

O lecţie de Istorie ne spune clar că, satelitii au fost lansaţi prima dată pe orbită de catre rusi si tot ei au trimis în spaţiu prima rachetă cu un om înăuntru. Bineînteles, a urmat replica Statelor Unite, care la sfîrşitul anilor ’60 şi-au trimis un reprezentant pe Lună. Pentru omul de rînd informaţiile de mai sus, împachetate frumos, de parcă ar fi o armonie de cînd lumea între americani şi ruşi sunt sufieciente. Trăiască neştiinţa, pentru că dacă am şti ce este sus, în afară de Raiul din religie probabil ne-ar fi greu să mergem mai departe în viaţa de zi cu zi.
Spaţiul cosmic, cel puţin cel din vecinatatea Terrei a fost cîndva liniştit, un mister pe care pămînteanul nu reusea să îl dezlege, din simplul motiv că nu avea acces acolo. Odată ce “accesul” a venit, la mijlocul secolului trecut, a început “comedia”. Spun comedia pentru că în momentul de faţă spaţiul cosmic este un loc de transit intens. Sateliţi artificiali, sonde cosmice şi nave cosmice se “plimbă în voie” pe Sus. Pe lîngă aceste “autovehicule aeriene”, avem de-a face Sus, ca şi pe Terra cu Gunoi. De data aceasta rezidurile sunt spaţiale şi îşi au origini diverse începînd de la sateliţi dezafectaţi şi terminînd cu bucăţi de metal rupte din caroseria unor nave şi “uitate” acolo Sus. Sateliţii reprezintă în momentul de faţa, din toate punctele de vedere principalele unelte ale omului în spaţiu. Aproximativ 860 de sateliţi, în proprietatea a peste 40 de ţari sunt la această oră funcţionali. Statele Unite deţin jumatate din aceşti sateliţi. În jur de 170 din aceşti sateliţi sunt militari. Restul sunt in general folosiţi pentru observarea fenomenelor naturale, fapt ce îi conferă pămînteanului confortul de a sta pe canapea în faţa televizorului cu un hamburger în faţa şi cu ochii pe fata sexy de la ştiri, care îl informeaza punctual cum va fi vremea în zilele următoare. Pînă În anii ’90 sateliţii de telecomunicaţii au mai contribuit la un confort oferit aceluiaşi pămîntean, anume Telefonul. S-au descoperit însă reţelele terestre de fibră optică si astfel în ziua de azi sateliţii sunt folosiţi întelecomunicaţii, doar în zonele unde nu există reţele de fibre optice.
Sateliţii militari sunt cei care stîrnesc cel mai mult curiozitatea în legătură cu performanţele lor. 4 octombrie 1957 este data la care a fost lansat Sputnik 1, primul satelit artificial, realizat în fosta URSS. Iniţial ruşii au vrut să consruiască o rachetă de luptă, dar faptul că americanii şi-au anunţat intenţia pentru lansarea unui satelit artificial i-a făcut pe ruşi să îşi redirecţioneze eforturile. Ţinerea secretă a informaţiilor despre astfel de sateliţi este un obiectiv major astăzi pentru marile puteri mondiale, făcînd trimitere acum direct la americani şi la ruşi. Totuşi din restul de informaţii care mai scapă către public putem să ne facem o imagine despre un astfel de satelit, care este in stare să identifice obiecte de 20 de centimetri, de la înălţimi de 400 – 500 de kilometri. Dacă între 1957 şi 1975 SUA si URSS erau într-o competiţie făţişă si exista realmente o luptă pentru cucerirea spatiului cosmic, astăzi lucrurile s-au calmat, cel puţin în aparenţă. Americanii şi ruşii colaborează în cadrul unor misiuni comune. Oricum o cursă pentru spaţiul cosmic mai există, diferenţa acum este că sunt mai multe state combatante la linia de start. Staţia Spaţiala internaţională este o dovada tangibilă a trecerii “conflictului” la un alt nivel.
Un exemplu concludent al acestui nou nivel este exemplul satelitului american de 9 tone ieşit de sub controlul NASA, care era aşteptat să aterizeze pe Pamînt la sfîrşitul acestei luni si începutul lui martie. Casa Albă a anunţat că ţine sub control aterizarea satelitului si acesta nu va produce daune majore. Satelitul spion va fi eliminat prin reintrarea controlată în atmosferă şi va poposi în ocean, fără ca nici o altă ţară aibă posibilitatea sa studieze tehnologia americană. Aici apare “buba”. Ruşii acuză SUA că acest satelit rebel este pretextul pentru testarea unor arme de distrugere a sateliţilor-spion ai altor puteri.Washington-ul neagă vehement acuzaţiile ruşilor şi afirmă că satelitul nu mai poate fi controlat de la sol şi singura soluţie este distrugerea controlată a satelitului pentru a se evita victimele pe Terra. Pînă acum, armata americană nu a mai doborăt ţinte aflate dincolo de suprafaţa Pămîntului si de aici vine frica ruşilor. Americanii paşesc cu un pas înaintea lor. Satelitul în cauză are un rezervor de 500 de kilograme de carburant toxic, iar dacă ar ajunge în apă sau pe uscat, substanţa respectiva ar ataca sistemul nervos şi în doze mari ar cauza chiar moartea.
Joia trecută satelitul în cauză a ajuns pe Terra. Acesta a fost scăpat de sub control de către americani şi a fost distrus la 247 de kilometri deasupra oceanului Pacific. Chinezii sunt cei care au reacţionat primii, cerînd Guvernului american informaţii despre distrugerea satelitului, deoarece acest fapt poate avea consecinţe grave asupra securităţii spaţiale. Am văzut asfel că acum, “lupta” pentru spaţiu este mai subtilă, americanii reuşind sub pretextul “siguranţei Terrei” să capete informaţii foarte preţioase despre distrugerea sateliţilor spion.

Independenta Kosovo – obiectiv american bifat

Pe 19 februarie 2008, o alta bucata din fosta Yugoslavie a fost declarata autonoma. “Mica America”, cum era denumita de unii Yugoslavia, datorita dezvoltarii sale pierde si Kosovo. Americanii bifeaza inca o victorie in planul lor de farmitare a fostului bloc sovietic. Serbia a fost pentru americani nucleul popoarelor slave din Balcani. Serbia era un ciot destul de marisor pentru Washington si de aceea trebuia starpit repede prin interventii NATO in Kosovo, care pentru public mergeau pe principiul “restabilirii linistii si garantarea respectarii drepturilor omului”. Sunt curios, daca nu cumva la Casa Alba exista un barometru al drepturilor omului, in functie de zona in care individul isi duce traiul pe Terra. Americanii au folosit determinarea albanezilor, al caror interes pentru Kosovo i-a transformat in inca o unealta-stat pentru apararea intereselor Statelor Unite in Balcani. Prin Kosovo, SUA a testat reactiile statelor europene. Mai sunt zone care pot fi farmitate de americani si de interventiile NATO. Se stie ca si noi romanii avem pe maghiari in Transilvania, iar acestia se culca si se trezesc cu acelasi gand: sa transforme zona in stat autonom, unde sa isi duca veacul cu drepturi depline maghiarii si mai putin romanii. Noroc ca americanii inca nu au pretext sa ii ajute pe unguri. Prin toata aceasta “comedie” Kosovo, coordonata de americani se vrea punerea SUA in centrul a ceea ce se cheama relatii internationale. In felul acesta statul american isi va putea exercita interesele in toate zonele de pe Glob ca pe o tabla de sah. In toata aceasta interventie in fosta Yugoslavie, SUA a avut un aliat mai mult decat puternic, anume mass-media occidentala, care a manipulat publicul prin prezentarea faptelor doar din perspectiva albanezilor, care au de suferit in zona. Un exemplu clasic al manipularii mass-media in timpul interventiei NATO in Kosovo este cifra care se situa intre 150 si 250 de mii de albanezi din Kosovo, care au pierit din cauza lui Milosevici. Estimarea era facuta din “surse de incredere” bineinteles. La un an dupa “genocidul” si “exterminarea” din Kosovo, un tribunal sub egida ONU nu gaseste dovezi pentru cele doua caracteristici pe care le-a dat media occidentala sitiatiei provocate de Milosevici. Mai mult, la Haga, Milosevici este acuzat de uciderea a 391 de persoane. Vorbim de sute, deci nu mii cum veneau stirile “din surse sigure”, in timpul interventiei NATO in Kosovo. In 1999, pe 10 iunie Kosovo ramane sub administratia trupelor NATO, printr-un act imputat de americani. Linistea promisa de acestia este contrazisa de evenimentele din martie 2004, cand sunt incendiate case sarbesti, biserici si ucisi sarbi in Kosovo. De fapt americanii nu au promis nimic, totul se petrece sub egida NATO. Ei au dat-o in bara, nu americanii. Evenimentele din martie 2004, au dus la anularea hotararii din 1999.
Marti, 19 februarie, la ora 18.00 la Grand Hotel din Pristina presedintele provinciei independente Kosovo sustinea declaratii de presa, in timp ce un “pic” mai incolo, peste ocean, cineva, intr-un birou al Casei Albe, isi freca mainile, multumit ca a bifat inca un obiectiv. Lista continua…

Fostă închisoare păzită de cîini

Scenariu copiat leit din realitatea de zi cu zi: Student care merge la un curs de la 18.00 la 20.00, în corpul E al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”. Pînă aici nimic anormal. Sunt aiurea cursurile acestea tîrzii, mai ales cînd se desfăsoară în corpul E, fosta inchisoare. Trecem însă peste aceste inconveniente: am venit sa învătăm la facultate si in Romania de multe ori trebuie sa faci abstractie de spatiul in care studiezi. La ieşirea de la curs însă eşti întîmpinat de 4-5 dulăi care latră de mama-focului. Aici este problemă. Îţi zboară din cap toate ideiile despre Teoria Mentalităţilor, despre care tocmai ai vorbit la curs şi principala ta problemă devine “mentalitatea” patrupedelor, care latră zgomotos “la adresa” ta. Ieşi din incinta corpului E muşcat sau nu, asta depinde de caz şi te gîndeşti ca prostu’, dacă chiar în halul ăsta trebuie să te sacrifici, ca să faci o facultate. În curtea corpului E, mai funcţionează şi căminul Akademus, acela modern cu cazarea de 500 de lei pe luna şi şcoala “Junior”, care pregăteste copii de scoala primară pentru studentie la “Cuza”. Eu cred că Akademus-ul si Juniorul au fost două investiţii speciale, dar angajaţi fraţilor agenţi de pază, care să poată face diferenţa dintre infractor şi studenţi amărîţi, care merg la cursuri. Nu lăsaţi cîinii să păzească cele 2 imobile. Vorbesc de două, pentru că la corpul E , nu prea ai ce să păzeşti, în afară poate de tipografia, care funcţionează la parter. Sau dacă vreţi musai cîini, puneţi de ăia cu instinct, gen Lassie care să facă diferenţa intre rău si bine, să nu muşte oameni nevinovaţi. “Am ieşit împreună cu doi profesori de la un seminar, la ora 10 dimineaţa. Am observat că erau tolăniţi la soare 3 javre, dar nici prin cap nu ne-a trecut că ar fi violenţi. Nu au lătrat, decît în momentul în care unul dintre ei era cu colţii în piciorul meu şi al unuia dintre profesori. Nu mi-e frică de cîini, dar după încă cîteva întîmplări de acest gen la corpul E, presupun ca o să îmi fie.” povesteşte Daniel, anul III, la Litere.
Dar cîini nu sunt doar la corpul E in Fundatie. Aceştia se simt foarte bine şi mai sus, pe Copou. În Titu Maiorescu este cam riscant să te plimbi prin parc pe la “Balena”, cand se întunecă. Mergi şi tu cu gagica să staţi pe o bancă şi să vă şoptiţi vorbe dulci, cînd deodată tot farmecul este stricat de un lătrat puternic. Uşor domnu’ Nichita, văd că vă frecaţi palmele acolo în rîndul din spate, cu soluţia in minte. Nu-i eutanasiaţi!!! Şi noi studenţii avem inimă, nu vrem soluţii extreme, dar măcar mutaţii in spaţii special amenajate sau răriţii. Sunt si ei o “frumuseţe” a campusului, dar “în haită” fac ravagii. Chiar nu este corect, pentru ca trăiesc de pe urma studenţilor, din resturile de mîncare aruncate de aceştia. Mai este si soluţia dresării, dar cred ca Universitatea are probleme mai importante decît dresarea cîinilor din campus.

Apa curge, glumele raman

S-a spart robinetul la bucătărie in caminul C5। Alarmă! Curge apa aiurea। Pe cine interesează pînă la urmă? Studenţii nu au nici un interes să meargă să treacă asta în “caietul cu probleme” de la portar, pentru că au preţ fix la cămin şi apa care curge aiurea nu-i deranjează। Administraţia căminului o tratează ca pe o problemă minoră, dat fiind că stricăciunea are 3 luni vechime। ओरिकुम nu este grav pentru că apa care curge aiurea încontinuu, pică în chiuveta, deci nu există risc de inundatie în bucătărie। Totuşi, aşa de dragul artei, este cam inestetic să vezi apa cum curge cînd speli vase, aşa că vă rugam să reparaţi robinetul. Domnii instalatori, mecanici sau ce or’ fi ei, care vin dimineaţa şi fac glume penibile cu duduiile de serviciu, ar trebui să îşi facă timp să rezolve problema în loc să provoace zarvă dimineaţa la ora 8, cănd unii studenţi mai dorm. Exemplu: intră în camera 2 pe 2 unde au “sediul” femeiile de serviciu şi cer cîteva chei de camere de la acestea. “Daţi-mi şi mie 23 de numere.”. Normal că afirmaţia omului provoacă isterie generală în camera bietelor femei ajunse la o varstă respectabilă. Un rîs nebun porneşte şi dureaza vreo 10 minute, de ajuns ca să trezească lumea la 8 dimineaţa.