Sateliţii militari – miză majoră pentru marile puteri

O lecţie de Istorie ne spune clar că, satelitii au fost lansaţi prima dată pe orbită de catre rusi si tot ei au trimis în spaţiu prima rachetă cu un om înăuntru. Bineînteles, a urmat replica Statelor Unite, care la sfîrşitul anilor ’60 şi-au trimis un reprezentant pe Lună. Pentru omul de rînd informaţiile de mai sus, împachetate frumos, de parcă ar fi o armonie de cînd lumea între americani şi ruşi sunt sufieciente. Trăiască neştiinţa, pentru că dacă am şti ce este sus, în afară de Raiul din religie probabil ne-ar fi greu să mergem mai departe în viaţa de zi cu zi.
Spaţiul cosmic, cel puţin cel din vecinatatea Terrei a fost cîndva liniştit, un mister pe care pămînteanul nu reusea să îl dezlege, din simplul motiv că nu avea acces acolo. Odată ce “accesul” a venit, la mijlocul secolului trecut, a început “comedia”. Spun comedia pentru că în momentul de faţă spaţiul cosmic este un loc de transit intens. Sateliţi artificiali, sonde cosmice şi nave cosmice se “plimbă în voie” pe Sus. Pe lîngă aceste “autovehicule aeriene”, avem de-a face Sus, ca şi pe Terra cu Gunoi. De data aceasta rezidurile sunt spaţiale şi îşi au origini diverse începînd de la sateliţi dezafectaţi şi terminînd cu bucăţi de metal rupte din caroseria unor nave şi “uitate” acolo Sus. Sateliţii reprezintă în momentul de faţa, din toate punctele de vedere principalele unelte ale omului în spaţiu. Aproximativ 860 de sateliţi, în proprietatea a peste 40 de ţari sunt la această oră funcţionali. Statele Unite deţin jumatate din aceşti sateliţi. În jur de 170 din aceşti sateliţi sunt militari. Restul sunt in general folosiţi pentru observarea fenomenelor naturale, fapt ce îi conferă pămînteanului confortul de a sta pe canapea în faţa televizorului cu un hamburger în faţa şi cu ochii pe fata sexy de la ştiri, care îl informeaza punctual cum va fi vremea în zilele următoare. Pînă În anii ’90 sateliţii de telecomunicaţii au mai contribuit la un confort oferit aceluiaşi pămîntean, anume Telefonul. S-au descoperit însă reţelele terestre de fibră optică si astfel în ziua de azi sateliţii sunt folosiţi întelecomunicaţii, doar în zonele unde nu există reţele de fibre optice.
Sateliţii militari sunt cei care stîrnesc cel mai mult curiozitatea în legătură cu performanţele lor. 4 octombrie 1957 este data la care a fost lansat Sputnik 1, primul satelit artificial, realizat în fosta URSS. Iniţial ruşii au vrut să consruiască o rachetă de luptă, dar faptul că americanii şi-au anunţat intenţia pentru lansarea unui satelit artificial i-a făcut pe ruşi să îşi redirecţioneze eforturile. Ţinerea secretă a informaţiilor despre astfel de sateliţi este un obiectiv major astăzi pentru marile puteri mondiale, făcînd trimitere acum direct la americani şi la ruşi. Totuşi din restul de informaţii care mai scapă către public putem să ne facem o imagine despre un astfel de satelit, care este in stare să identifice obiecte de 20 de centimetri, de la înălţimi de 400 – 500 de kilometri. Dacă între 1957 şi 1975 SUA si URSS erau într-o competiţie făţişă si exista realmente o luptă pentru cucerirea spatiului cosmic, astăzi lucrurile s-au calmat, cel puţin în aparenţă. Americanii şi ruşii colaborează în cadrul unor misiuni comune. Oricum o cursă pentru spaţiul cosmic mai există, diferenţa acum este că sunt mai multe state combatante la linia de start. Staţia Spaţiala internaţională este o dovada tangibilă a trecerii “conflictului” la un alt nivel.
Un exemplu concludent al acestui nou nivel este exemplul satelitului american de 9 tone ieşit de sub controlul NASA, care era aşteptat să aterizeze pe Pamînt la sfîrşitul acestei luni si începutul lui martie. Casa Albă a anunţat că ţine sub control aterizarea satelitului si acesta nu va produce daune majore. Satelitul spion va fi eliminat prin reintrarea controlată în atmosferă şi va poposi în ocean, fără ca nici o altă ţară aibă posibilitatea sa studieze tehnologia americană. Aici apare “buba”. Ruşii acuză SUA că acest satelit rebel este pretextul pentru testarea unor arme de distrugere a sateliţilor-spion ai altor puteri.Washington-ul neagă vehement acuzaţiile ruşilor şi afirmă că satelitul nu mai poate fi controlat de la sol şi singura soluţie este distrugerea controlată a satelitului pentru a se evita victimele pe Terra. Pînă acum, armata americană nu a mai doborăt ţinte aflate dincolo de suprafaţa Pămîntului si de aici vine frica ruşilor. Americanii paşesc cu un pas înaintea lor. Satelitul în cauză are un rezervor de 500 de kilograme de carburant toxic, iar dacă ar ajunge în apă sau pe uscat, substanţa respectiva ar ataca sistemul nervos şi în doze mari ar cauza chiar moartea.
Joia trecută satelitul în cauză a ajuns pe Terra. Acesta a fost scăpat de sub control de către americani şi a fost distrus la 247 de kilometri deasupra oceanului Pacific. Chinezii sunt cei care au reacţionat primii, cerînd Guvernului american informaţii despre distrugerea satelitului, deoarece acest fapt poate avea consecinţe grave asupra securităţii spaţiale. Am văzut asfel că acum, “lupta” pentru spaţiu este mai subtilă, americanii reuşind sub pretextul “siguranţei Terrei” să capete informaţii foarte preţioase despre distrugerea sateliţilor spion.