La cerşit de tehnologie

“Dă şi mie un ban nenea!”, “Dă măcar o bucată de corn şi o gură de suc!”, “Da-ti-mi ceva de mîncare sau haine vechi pe care nu le mai purtaţi, că îngheţ de frig în stradă!”. Acestea sunt replici arhicunoscute şi pariez că fiecare dintre noi s-a întîlnit măcar odată cu una dintre ele. Dar…de asta ce spuneţi: “Sunt de la o casă de copii şi strang componente vechi de calculator sau telefoane mobile defecte, zgîriate, vechi, care nu vă mai folosesc.” Copilul din faţa mea avea pînă în 17 ani, era mai tuciuriu, cam ca Bănel aşa şi părea foarte optimist. M-am bîlbîit puţin la început, apoi am spus răspicat un “Nu, nu am. Dar la ce-ţi trebuie?” Răspunsul a venit repede şi hotărît “Vreau şi eu un calculator. Apropo, o placă video sau un procesor nu aveţi de vînzare?”. Am închis uşa, dar copchilul respectiv nu mi-a ieşit din minte nici acum, la jumatate de oră după ce s-a petrecut întîmplarea. A înnebunit lupul! Curînd o să ne trezim la uşă cu replici de genul “Strîng roţi de Mercedes şi elice de avion vechi. Vreau sa am şi io o maşină şi un avion, că se poartă.” Omuleţul din întîmplarea mea umblă printr-un cămin studenţesc. Se vede că omul are o strategie de marketing, adică conform vorbei romîneşti “Nu e prost degeaba”. Studenţii au cel puţin un calculator în cameră şi de cele mai multe ori mouse-uri, tastaturi, hard-uri şi alte alea prin dulap.