marți, 13 mai 2008

Spot cenzurat, politician curat

Daca nu aţi vazut spot-ul următor, fiţi pe fază. A fost interzis de CNA pe motiv că este material electoral şi instigă cetăţeanul să nu mai meargă la vot pe principiul că “toţi sunt la fel”. Spot-ul este realizat de Antena 3, dar nu cred că este material electoral pentru că au şi ei un ESCU, anume Voiculescu. Vedeţi şi voi pînă unde poate merge cenzura în Romania. Vizionare placută!
P.S – aduce oleacă cu personajele din Pink Floyd – The Wall – ciocanele nazisto – comuniste (zise Adina)

Paraziţii au umplut parcarea CCS

Aseară, parcarea Casei de Cultură a Studenţilor a fost invadată de paraziţi cu peturi de bere şi sticle de votka în mînă. Pe scenă, mentorii lor, respectiv Cheloo, Ombladon si Freaka “au prestat” frumos. A fost multă lume, au fost de asemenea multe fete. Pentru unii este greu de înţeles cum de vin fetele / femeile la asemenea concerte, cunoscut fiind misoginismul declarat al baieţilor, care au adunat aseară o mare de lume în faţă la CCS. Mostre precum “Ce faci pisi? Hai sa te scot prin parc, dar întîi sa-ţi pun o pungă în cap”, “Mă bucur cum te văd ca la cortegiul funerar”, “Eşti ruptă de muncă sau ruptă în supapă…” ne pun pe gînduri, în legătură cu fanele Paraziţii. Explicaţia ar putea fi faptul că fanele Paraziţii sunt conştiente de feminismul exagerat şi ipocrizia unor fete / femei şi de aceea le dau dreptate uneori paraziţilor, conştiente fiind că ele sunt altfel. Sunt însă şi cazuri în care fanele vin la concert din “iubire sinceră” pentru idolii lor. A fost penibil aseară să vezi la sfîrşitul concertului, 2 “gagici” sub 18 ani, lipite de maşina cu care plecau Paraziţii, cum strigau: “Cheloo, te iubim Cheloo! Cheloo, Cheloooo”. Era mai ceva ca la Pepe. Un alt episod hilar, a fost un fan înfocat din primele rînduri, care îşi facea imagine de adevarat parazit prin ridicarea unei sticle de whisky deasupra capului. Momentul culminant a fost cand i-a întins sticla lui Cheloo “Ia şi bea frate!”. Lăsînd la o parte faptul că baieţii aveau o sticlă identică pe scenă, oare fanul respectiv nu realizează că este o diferenţă între show-ul pe care îl fac Paraziţii pe scenă şi a bea ultima gură de whisky a unui fan înfocat. Este un gest de “cocalar”, specimene despre care Paraziţii spun clar “Te simţi căutat, eşti iritat, te bîzîie musca / Ai atitudine cînd te zbaţi pe house ca molusca, te urăsc ca pe rock-eri specializaţi în balade(…) Eşti activ la TV, fetele te ştiu pasiv / Tricoul tău mulat te face să pari bolnav de HIV.” Ceea ce promovează Paraziţii este fuga de ipocrizie şi demolarea cenzurii, care ne face sa fim nişte specimene inhibate şi obositoare. Filmuleţul de mai jos merge pe aceeaşi idee.

vineri, 9 mai 2008

Studenţii vor primar potent pentru Iaşi

Iaşul este în plină campanie electorală. Pe lîngă concertele si evenimentele care au loc în această lună, cetăţeanul ieşean trebuie să îşi facă timp şi pentru a se gandi la o variantă pentru a pune un “şef” capabil în Palatul Roznovanu pentru următorii 4 ani. Am văzut cu toţii acele panouri electorale cu afişe lipite la sictir, pentru că rămîne mult loc liber pe panou, pe lîngă feţele bravilor candidaţi la Primărie şi Consiliul Judeţean. Mesajele electorale de la toate partidele sunt obositoare, fără noimă majoritatea şi dau senzaţia că au fost compuse “la viteză” de nişte politicieni bătrîni. Cum vor vota tinerii şi în speţă studenţii,pentru fotoliul de primar al Iaşului este o chestiune foarte importantă pentru aceste alegeri, dat fiind faptul că principalii favoriţi sunt actualul primar Gheorghe Nichita, care mai cere 4 ani de rabdare ieşenilor şi fostul rector Dumitru Oprea, care promite ca va fi un manager la fel de bun pentru oraş, cum a fost şi pentru universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. Studenţii vor avea cuvîntul în cele ce urmează, pentru a creiona un profil al primarului pentru Iaşi, vazut prin ochii studentului veşnic nemulţumit de condiţiile de transport, de cazare, de petrecere a timpului liber în oraş şi multe altele.

“Un om cinstit, să se îngrijească de curăţenia în cartiere, nu contează partidul din care face parte, atata timp cît este gospodar. Să arate că ceea ce face, face pentru comunitate, nu pentru el. Să nu condamne un funcţionar că aparţine de un anumit partid, atata timp cît îşi face bine treaba.” - Vlad, anul III, Litere, “Cuza”.

„Să fie bun, blajin, să dea băutură moka, să facă reducere la transport pentrut studenţi, să dea cate o puţă pe lună. Glumesc fireşte. Totuşi, dacă stau şi mă uit la ce candidaţi sunt, cele spuse mai sus sunt singurele chestii de care este în stare fiecare, să tot dea.” - Andrei, anul IV, Constructii, universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi”

“Viitorul primar trebuie să fie un om cinstit, un bun gospodar, un om capabil să ajute oraşul să înflorească. Trebuie să fie o persoană care să ştie să folosească toate resursele de care oraşul dispune (materiale, naturale) şi să atragă altele pentru ca oraăul să prospere. Nu trebuie să fie condus de interese meschnine, nu trebuie să fie marioneta unui partid politic, care să îl manevreze din umbra, doar pentru a-şi atinge anumite scopuri. Liviu, anul IV, Litere, “Cuza”

“Pentru că oricum toţi cei ajunşi la putere ajung, la un moment dat, să bage mîna adanc în buzunarul comunal - şi nu neaparat în interesul urbei, primarul ideal ar trebui măcar să arate într-un anume fel. Ca Edward Norton aş zice... dar mă abţin. Hai, ca Brad Pitt că place mai multor femei.” Adina, anul III, Jurnalistică, “Cuza”

“Un primar ideal va exista la Iaşi cînd va zbura porcul si laleaua va înflori toamna.”

“Să fie un foarte bun manager, să pună interesele oraşului pe primul loc, să nu fie corupt, deşi mai toţi politicienii sunt. Să fie conştient de problemele care sunt în Iaşi şi să nu abereze cu tot felul de promisiuni, că el face şi drege. Dacă realizează ceva pentru Iaşul ăsta, să o faca în ordinea priorităţilor. Toţi care vor să fie primari se bat pentru funcţie, pentru relaţiile pe care şi le pot face şi într-un procent foarte mic pentru oraş.” - Ciprian, proaspăt absolvent al universităţii de Agronomie şi Medicină Veterinară

“De fapt eu m-aş bucura dacă ne-am dezlipi de eticheta de primar şi ne-am gîndi ce-ar face un manager bun, dintr-un oraş sau o comună. Un edil ideal cunoaşte problemele unui oraş şi încearcă să le rezolve atît cît îi permite timpul şi banii. Nu cred că este nevoie de promisiuni ci de fapte. Un primar puternic este acela care acordă facilităti pentru investitori. Primarul ideal este un om care vine la primarie să faca treaba şi nu să se îmbogăţească. Un primar destept îşi prezintă programul din timpul campaniei electorale şi se ţine de promisiuni precum călugărul de canon. Un primar ideal va exista la Iaşi cînd va zbura porcul si laleaua va înflori toamna.” Constantin, anul III, Jurnalistică, “Cuza”

“Investitori, nu cerşetori, lebede, nu caîni vagabonzi...”

“Om onest, care să nu se ascundă după discursuri demagogice scrise de angajaţi miopi, om ce nu se lasă călcat nici de talpa partidului din care face parte, nici de plăcerile financiare ce s-ar putea ivi odata cu funcţia, ar trebui să ia fiecare cartier în parte, să se intrebe ce-i lipseşte: De ce e piata din Păcurari părăsita de cînd a fost construită? De ce se întind cozile dimineaţa ca nişte viermi graşi, hrăniţi de nervii şoferilor? De ce sunt atatea gropi şi trotuare ce minimizează dramatic aspectul estetic al acestei capitale culturale? De ce se fac lucrări iarna, în loc să se facă vara? De ce nu se valorifică la maxim atîtea şi atîtea monumente istorice, clădiri, muzee, parcuri? De ce nu folosim atata cultură, cu care ne lăudăm atît de mult, să atragem turişti, nu studenţi (ăia oricum sunt deja), investitori, nu cerşetori, lebede, nu caîni vagabonzi...” – Dragoş, anul III, Informatică, “Cuza”

“E dreptul nostru să vă cerem socoteală, e dreptul nostru să învătăm adevărul la şcoală, iar datoria voastră este să ne conduceţi cu morala. E lamentabil că sunt incapabil să nominalizez un singur politician capabil. Totuşi noi terminăm facultăţi şi nu avem perspective, iar copiii de 15 ani nu îşi cunosc trecutul. Cu toate astea romanul încă odata o să fure ştampila de vot ca să o poarte la breloc, asta în cazul în care are casă. Deci domnu` primar te crezi potent? Rezolvă problemele!!!” - Daniel, anul III, Jurnalistică, “Cuza”

*articolul a apărut şi pe www.iasicastiga.ro

miercuri, 7 mai 2008

Enigma nazistă


Auzim frecvent de diferite programe secrete, maşinării de calcul secrete si ultra-performante, spionaj şi coduri prin care marile puteri comunică între ele şi în interiorul lor. Ca “oameni de rînd” preferăm să nu ne stresăm prea mult neuronii cu existenţa acestor lucruri, pentru că oricum din postura de simplu cetăţean nu vom ajunge prea departe prin curiozitatea noastră. Totuşi, ca simpli cetăţeni trebuie să ştim povestea maşinăriei de codat “Enigma”, pe care germanii au folosit-o în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi eforturile Aliaţilor, care au descifrat “enigma nazistă” şi au pus capăt războiului mult mai repede, salvînd zeci de mii de soldaţi şî civili. Este surprinzător faptul că Înaltul Comandament German nu a aflat că “Enigma” a fost descifrată de Aliaţi şi acţiunile armatei naziste erau astfel monitorizate atent de echipa de oameni de ştiinţă, care au fost adunaţi la Bletchley Park, Buckinghamshire, Anglia, pentru a sparge “Enigma”. Matematicieni de top şi oameni cu studii intense în descifrarea de probleme complicate au fost puşi la un loc pentru a da un sens numerelor şi cifrelor “la întîmplare” pe care le prezenta “Enigma”. Naziştii erau convinşi că maşina creată de ei este infailibilă şi o folseau în toate comunicaţiile de pe cîmpul de luptă şi din cadrul serviciilor secrete. Operaţiunea de descifrare a celebrei maşinării germane a purtat numele de “Ultra” şi foarte puţini comandanţi aliaţi ştiau de ea, tocmai pentru ca germanii să nu afle că modalitatea lor de comunicare ultra-secretă este la îndemîna duşmanului. În 1941 “Enigma” a început să dea roade, prin faptul că a depistat invazia nazistă asupra Greciei, numai că Aliaţii nu au avut trupele necesare pentru a preîntampina invazia. În Martie, acelaşi an informaţiile descifrate de la “Enigma” au ajutat flota amiralului Cunningham să îi învingă pe italieni în bătălia de la Matapan, pe Mediterană. Pînă la 1945, descifrarea Enigmei a furnizat multe alte informaţii preţioase, care au dus la învingerea nazismului mult mai devreme. Daca “Enigma” nu ar fi fost descifrată este foarte posibil ca prima bombă nucleară să fi fost lansată asupra Germaniei, nu asupra Japoniei, la Hiroshima.

luni, 14 aprilie 2008

Iubiţi şi cîinii vagabonzi, pentru că şi ei iubesc copii

Aseară discutam cu un prieten, care îmi spunea că a mîncat carne de cîine şi este foarte bună. Trecînd peste senzaţia de greaţă pe care am provocat-o unora mai sus, hai să facem şi viceversa acum. Ce gust are oare pentru Azor carnea de om? Mergem şi mai departe. Poate Azor este crescut la curte, îngrijit de stăpîni şi alintat cu Pedigree, deci nu ar prefera carnea de om, pentru că omul este cel care îi furnizează confortul. Lăsăm pe Azor şi trecem la comunitari, nu la poliţişti (cu respect), ci la cîinii vagabonzi, cărora li se va aplica probabil în curînd metoda cioroianistă de expulzare în deşert. Ei cum percep oare carnea de om? Dar carnea de copil? Sîmbătă seara în jurul orei 18.00, o fetiţă era sfîşiată de maidanezi la marginea Municipiului Constanţa, pe un teren viran. Aveţi aici o relatare niţel agramată (graba) şi horror, gen ştirile de la 5, de pe Pro TV cu topoare şi cuţite înfipte la nimereală în oameni.Cei de la Divertis ne fac să rîdem copios pe această temă, dar cred că zîmbetul ţi se transformă în grimasă cînd un maidanez îşi înfinge colţii în tine.

joi, 3 aprilie 2008

Noua modă a politicianului roman: accident de maşină

Traian Băsescu şi Mircea Geoană au avut accident de maşină duminică. Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, negru de invidie a urcat aseară în jurul orei 23.00 în Jeep-ul personal şi a mers în intersecţia dintre strada Teiului şi şoseaua Colentina. Aici un autobuz al Regiei Autonome de Transport Bucureşti i-a făcut moftul “veşnicului agitat” din politica romanească, circulînd pe culoare galbenă a semaforului şi buşind Jeep-ul mai sus menţionat. Care va fi următorul politician roman accidentat uşor?

La cerşit de tehnologie

“Dă şi mie un ban nenea!”, “Dă măcar o bucată de corn şi o gură de suc!”, “Da-ti-mi ceva de mîncare sau haine vechi pe care nu le mai purtaţi, că îngheţ de frig în stradă!”. Acestea sunt replici arhicunoscute şi pariez că fiecare dintre noi s-a întîlnit măcar odată cu una dintre ele. Dar…de asta ce spuneţi: “Sunt de la o casă de copii şi strang componente vechi de calculator sau telefoane mobile defecte, zgîriate, vechi, care nu vă mai folosesc.” Copilul din faţa mea avea pînă în 17 ani, era mai tuciuriu, cam ca Bănel aşa şi părea foarte optimist. M-am bîlbîit puţin la început, apoi am spus răspicat un “Nu, nu am. Dar la ce-ţi trebuie?” Răspunsul a venit repede şi hotărît “Vreau şi eu un calculator. Apropo, o placă video sau un procesor nu aveţi de vînzare?”. Am închis uşa, dar copchilul respectiv nu mi-a ieşit din minte nici acum, la jumatate de oră după ce s-a petrecut întîmplarea. A înnebunit lupul! Curînd o să ne trezim la uşă cu replici de genul “Strîng roţi de Mercedes şi elice de avion vechi. Vreau sa am şi io o maşină şi un avion, că se poartă.” Omuleţul din întîmplarea mea umblă printr-un cămin studenţesc. Se vede că omul are o strategie de marketing, adică conform vorbei romîneşti “Nu e prost degeaba”. Studenţii au cel puţin un calculator în cameră şi de cele mai multe ori mouse-uri, tastaturi, hard-uri şi alte alea prin dulap.

luni, 31 martie 2008

Băsescu face accident uşor, Presa face accident grav

Presedintele Traian Băsescu a avut în cursul zilei de ieri un accident uşor de maşină. Cel care nominaliza “presa tonomat”, care se manifestă în mass-media romanească, apare iar în centrul atenţiei prin accidentul rutier de ieri. Accident uşor a avut si Mircea Geoană. Am auzit prima dată ştirea la un radio local. A fost deschidere de Jurnal, dar cu toate astea nu s-a exagerat mai deloc. Adică au fost prezentate faptele obiectiv, s-a insistat bineînteles mai mult pe accidentul lui Basescu, în detrimentul celui cu Geoană, dar este normal, Băsescu este o figură mult mai proieminentă decît Geoană. Astăzi au apărut ziarele. Spicuiesc cîteva titluri: “Băsescu, accident în faţa Primăriei” (Adevărul), “Băsescu a buşit o maşină a SPP-ului” (Cotidianul), “Presedintele-sofer a pocnit o Dacie” (Gandul), “Băsescu a făcut accident” (Jurnalul Naţional), “Băsescu şi Geoană au făcut accident” ( Evenimentul Zilei). Agenţia de presă online 9 AM, care oferă un serviciu foarte cunoscut de newsletter, cu mulţi abonaţi trage linie: “Băsescu, pericol public”. Cei de la 9 AM sunt foarte des criticaţi de cititori prin comentarii la articol, pentru modul în care pun titlurile, pentru continutul ştirii sau pentru lipsa de parţialitate. Articolul cu Traian Băsescu este de asemenea foarte criticat de cititori, cel mai mult din prisma titlului.
Faptul că Traian Băsescu a avut curajul să facă acea declaraţie prin care a pus presa romaneacă la zid, face ca acum orice manifestare publica a preşedintelui să fie ştire de primă pagină şi posibilitate de interpretare şi dezbatere. Cei de la Gandul îl bagă pe Băsescu la categoria “preşedinţi-soferi”, Cotidianul are milă de maşina SPP-ului, buşită de neatentul preşedinte, iar comparaţia dintre titlurile date de Jurnalul Naţional, respectiv Evenimentul zilei este amuzantă. Jurnalul Naţional anunţă în titlul că Băsescu a făcut accident, Evenimentul Zilei în schimb, mai bine “documentat”, îl adaogă şi pe Geoană în titlu şi iese “au făcut accident”. Titlul celor de la 9 AM, privit dintr-o anumită perspectivă chiar are o logică. Băsescu este pericol, dar nu pentru publicul larg, ci pentru mass-media romanească, care nu a mai avut de-a face cu un personaj similar lui. Faptul că Presa a aşteptat scuze de la Traian Băsescu, după declaraţia acestuia prin care incrimina jurnaliştii plătiţi să scrie împotriva lui şi a familiei sale, fară deontologie, denota naivitatea, lipsa de unitate şi de credibilitate a presei romaneşti. Băsescu stă bine în sondaje, omului de rînd îi vine uşor să se identifice cu el. Incidentul de ieri i-a sporit popularitatea, adică accientele rutiere uşoare sunt la ordinea zilei pentru cetăţean. Dacă şi preşedintele paţeşte aşa ceva, înseamnă că este un preşedinte bun, care întelege problemele poporului, nu un individ avar, ajuns sus pe soclu, nepăsător la ceea ce se întamplă poporului. Cum spuneam, accidentul lui Băsescu de ieri a fost benefic pentru imaginea preşedintelui şi a mai fost pusă o piesă la zidul de populism pe care-l creeaza acesta în jurul său, pentru Presă însă lucrurile stau invers. Prin faptul că au tratat subiectul ca pe o ştire bombă, cu impact major şi exagerări dă dreptate călăului ei. Cine este Presa? Presa este reprezentată de ansamblul jurnaliştilor romani. Rămîne întrebarea: Cine este tonomat: Presa sau Jurnalistul? Mai jos îl puteţi vedea pe marele gazetar Cornel Nistorescu, care îl critică pe Băsescu. Acum. Sondaj: este personajul din imaginile de mai jos pilit?

joi, 20 martie 2008

Interviu cu Brandul Copou

L-am prins pe Brand chiar înainte de a pleca la Bucureşti la sediul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, unde urmeaza sa îi fie decisă soarta în următoarele 12 zile. Era transpirat, grăbit şi abătut, dar am insistat şi am reuşit să stau puţin de vorbă cu el.






Reporter : Stimate Brand Copou cu ce treburi mergeţi în Capitală ?
Brand Copou : M-au sunat cei de la Tele M şi m-au anunţat că în timp ce eu îmi vedeam de liniştea, monumentele şi copacii mei din Copou, o firmă a depus nu stiu ce acte la Bucureşti, prin care eu intru în posesia lor. Eu sunt al Iaşului, nu pot aparţine nici unei firme. Prin urmare merg acum la Bucureşti să văd ce rezolv.

R : În ce relaţii sunteţi cu primarul Gheorghe Nichita ?
B.C : Cu domnul primar sunt în relaţii amiabile. Adică nu prea am ce comenta, acum că îmi construieşte şi toaletă de 100 de mii de euroi aproape de Teiul lui Eminescu şi de Obeliscul Leilor. Îmi este superior. Copoul face parte din Iaşi, nu este o provincie de sine stătătoare, deci mă supun palatului Roznovanul. Totuşi, dacă într-adevăr patronul firmei care vrea să ma revendice este finul primarului, atunci uităm şi de toaletă de lux şi de tot. Adică să aparţin unei nu stiu ce firme “Laser Co”. Care laser frate? Copoul înseamnă mediu universitar, parcuri, Bojdeuca lui Creangă. Nu văd urmă de laser pe aici.

R : Credeţi că veţi primi sprijin în demersul dumneavostră de la Bucureşti, din partea autorităţilor locale?
B.C : Dacă vorbim de autoritate locală, vorbim de Gheorghe Nichita. Am văzut declaraţia viceprimarului, care spune că Primăria va ataca intenţia firmei “Laser Co”, prin care vor să ma aibe în proprietate, dar nu îmi pun prea multă bază în asta. Speranţa mea este în faptul că avem an electoral şi descoperirea făcută de Tele M va trebui să fie prăfuită repede de actualul primar.

R : Vă este frică că există riscul să intraţi totuşi în proprietatea acestei firme?
B.C : Sincer, îmi este mai mult greaţă decît frică. Am ajuns de rîsul Tîrgului cu Iaşul nostru. Vedeţi jos în Fundaţie cum au pus reclamă la gumă de mestecat pe clădirea unde a locuit regina Maria a Romaniei, actuală BCU. Municipalitatea nu şi-a luat nici acum beculeţele ornamentale de la Revelion de pe Obeliscul Leilor. Acesta este de fapt Monumentul Legilor Constitutionale, cunosct si ca Obeliscul Leilor, realizat de Mihail Singurov, in 1834, dupa un proiect al lui Gheorghe Asachi. Monumentul este format dintr-o coloana de piatra, inalta de 15 metri, care se sprijina pe spatele a 4 lei, simbolizînd cele patru puteri europene ce au recunoscut independenta Ţărilor Romane. Acum pe cele Patru Puteri stau nişte ornamente banale. Dacă voi ajunge şi eu în proprietatea unei firme private, atunci de ce nu amanetăm Iaşul cu totul, ne luăm bani frumoşi şi ne mutăm în altă parte.

R : O ultimă întrebare domnule Brand Copou, aveţi un pronostic pentru alegerile care privesc titulatura de primar al Iaşului?
B.C : Nu ştiu cine va ieşi primar, dar ştiu că oricine va ieşi, riscul ca eu să trec in proprietate privată rămîne acelaşi. Avem ca favoriţi un fost rector, care vrea să tranforme Iaşul într-o universitate mai mare, un designer vestimentar, care va rezolva sigur problema lipsei de simt estetic al ieşeanului de rînd şi pe actualul primar Gheorghe Nichita, care este încrezător intr-un nou mandat, la fel cum este încrezător finul său în faptul că voi trece în proprietatea lui.