Băsescu face accident uşor, Presa face accident grav

Presedintele Traian Băsescu a avut în cursul zilei de ieri un accident uşor de maşină. Cel care nominaliza “presa tonomat”, care se manifestă în mass-media romanească, apare iar în centrul atenţiei prin accidentul rutier de ieri. Accident uşor a avut si Mircea Geoană. Am auzit prima dată ştirea la un radio local. A fost deschidere de Jurnal, dar cu toate astea nu s-a exagerat mai deloc. Adică au fost prezentate faptele obiectiv, s-a insistat bineînteles mai mult pe accidentul lui Basescu, în detrimentul celui cu Geoană, dar este normal, Băsescu este o figură mult mai proieminentă decît Geoană. Astăzi au apărut ziarele. Spicuiesc cîteva titluri: “Băsescu, accident în faţa Primăriei” (Adevărul), “Băsescu a buşit o maşină a SPP-ului” (Cotidianul), “Presedintele-sofer a pocnit o Dacie” (Gandul), “Băsescu a făcut accident” (Jurnalul Naţional), “Băsescu şi Geoană au făcut accident” ( Evenimentul Zilei). Agenţia de presă online 9 AM, care oferă un serviciu foarte cunoscut de newsletter, cu mulţi abonaţi trage linie: “Băsescu, pericol public”. Cei de la 9 AM sunt foarte des criticaţi de cititori prin comentarii la articol, pentru modul în care pun titlurile, pentru continutul ştirii sau pentru lipsa de parţialitate. Articolul cu Traian Băsescu este de asemenea foarte criticat de cititori, cel mai mult din prisma titlului.
Faptul că Traian Băsescu a avut curajul să facă acea declaraţie prin care a pus presa romaneacă la zid, face ca acum orice manifestare publica a preşedintelui să fie ştire de primă pagină şi posibilitate de interpretare şi dezbatere. Cei de la Gandul îl bagă pe Băsescu la categoria “preşedinţi-soferi”, Cotidianul are milă de maşina SPP-ului, buşită de neatentul preşedinte, iar comparaţia dintre titlurile date de Jurnalul Naţional, respectiv Evenimentul zilei este amuzantă. Jurnalul Naţional anunţă în titlul că Băsescu a făcut accident, Evenimentul Zilei în schimb, mai bine “documentat”, îl adaogă şi pe Geoană în titlu şi iese “au făcut accident”. Titlul celor de la 9 AM, privit dintr-o anumită perspectivă chiar are o logică. Băsescu este pericol, dar nu pentru publicul larg, ci pentru mass-media romanească, care nu a mai avut de-a face cu un personaj similar lui. Faptul că Presa a aşteptat scuze de la Traian Băsescu, după declaraţia acestuia prin care incrimina jurnaliştii plătiţi să scrie împotriva lui şi a familiei sale, fară deontologie, denota naivitatea, lipsa de unitate şi de credibilitate a presei romaneşti. Băsescu stă bine în sondaje, omului de rînd îi vine uşor să se identifice cu el. Incidentul de ieri i-a sporit popularitatea, adică accientele rutiere uşoare sunt la ordinea zilei pentru cetăţean. Dacă şi preşedintele paţeşte aşa ceva, înseamnă că este un preşedinte bun, care întelege problemele poporului, nu un individ avar, ajuns sus pe soclu, nepăsător la ceea ce se întamplă poporului. Cum spuneam, accidentul lui Băsescu de ieri a fost benefic pentru imaginea preşedintelui şi a mai fost pusă o piesă la zidul de populism pe care-l creeaza acesta în jurul său, pentru Presă însă lucrurile stau invers. Prin faptul că au tratat subiectul ca pe o ştire bombă, cu impact major şi exagerări dă dreptate călăului ei. Cine este Presa? Presa este reprezentată de ansamblul jurnaliştilor romani. Rămîne întrebarea: Cine este tonomat: Presa sau Jurnalistul? Mai jos îl puteţi vedea pe marele gazetar Cornel Nistorescu, care îl critică pe Băsescu. Acum. Sondaj: este personajul din imaginile de mai jos pilit?

Interviu cu Brandul Copou

L-am prins pe Brand chiar înainte de a pleca la Bucureşti la sediul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, unde urmeaza sa îi fie decisă soarta în următoarele 12 zile. Era transpirat, grăbit şi abătut, dar am insistat şi am reuşit să stau puţin de vorbă cu el.






Reporter : Stimate Brand Copou cu ce treburi mergeţi în Capitală ?
Brand Copou : M-au sunat cei de la Tele M şi m-au anunţat că în timp ce eu îmi vedeam de liniştea, monumentele şi copacii mei din Copou, o firmă a depus nu stiu ce acte la Bucureşti, prin care eu intru în posesia lor. Eu sunt al Iaşului, nu pot aparţine nici unei firme. Prin urmare merg acum la Bucureşti să văd ce rezolv.

R : În ce relaţii sunteţi cu primarul Gheorghe Nichita ?
B.C : Cu domnul primar sunt în relaţii amiabile. Adică nu prea am ce comenta, acum că îmi construieşte şi toaletă de 100 de mii de euroi aproape de Teiul lui Eminescu şi de Obeliscul Leilor. Îmi este superior. Copoul face parte din Iaşi, nu este o provincie de sine stătătoare, deci mă supun palatului Roznovanul. Totuşi, dacă într-adevăr patronul firmei care vrea să ma revendice este finul primarului, atunci uităm şi de toaletă de lux şi de tot. Adică să aparţin unei nu stiu ce firme “Laser Co”. Care laser frate? Copoul înseamnă mediu universitar, parcuri, Bojdeuca lui Creangă. Nu văd urmă de laser pe aici.

R : Credeţi că veţi primi sprijin în demersul dumneavostră de la Bucureşti, din partea autorităţilor locale?
B.C : Dacă vorbim de autoritate locală, vorbim de Gheorghe Nichita. Am văzut declaraţia viceprimarului, care spune că Primăria va ataca intenţia firmei “Laser Co”, prin care vor să ma aibe în proprietate, dar nu îmi pun prea multă bază în asta. Speranţa mea este în faptul că avem an electoral şi descoperirea făcută de Tele M va trebui să fie prăfuită repede de actualul primar.

R : Vă este frică că există riscul să intraţi totuşi în proprietatea acestei firme?
B.C : Sincer, îmi este mai mult greaţă decît frică. Am ajuns de rîsul Tîrgului cu Iaşul nostru. Vedeţi jos în Fundaţie cum au pus reclamă la gumă de mestecat pe clădirea unde a locuit regina Maria a Romaniei, actuală BCU. Municipalitatea nu şi-a luat nici acum beculeţele ornamentale de la Revelion de pe Obeliscul Leilor. Acesta este de fapt Monumentul Legilor Constitutionale, cunosct si ca Obeliscul Leilor, realizat de Mihail Singurov, in 1834, dupa un proiect al lui Gheorghe Asachi. Monumentul este format dintr-o coloana de piatra, inalta de 15 metri, care se sprijina pe spatele a 4 lei, simbolizînd cele patru puteri europene ce au recunoscut independenta Ţărilor Romane. Acum pe cele Patru Puteri stau nişte ornamente banale. Dacă voi ajunge şi eu în proprietatea unei firme private, atunci de ce nu amanetăm Iaşul cu totul, ne luăm bani frumoşi şi ne mutăm în altă parte.

R : O ultimă întrebare domnule Brand Copou, aveţi un pronostic pentru alegerile care privesc titulatura de primar al Iaşului?
B.C : Nu ştiu cine va ieşi primar, dar ştiu că oricine va ieşi, riscul ca eu să trec in proprietate privată rămîne acelaşi. Avem ca favoriţi un fost rector, care vrea să tranforme Iaşul într-o universitate mai mare, un designer vestimentar, care va rezolva sigur problema lipsei de simt estetic al ieşeanului de rînd şi pe actualul primar Gheorghe Nichita, care este încrezător intr-un nou mandat, la fel cum este încrezător finul său în faptul că voi trece în proprietatea lui.

BCU orbeşte trecătorii cu reclame

După cel de-al Doilea Război Mondial, clădirea Fundaţiunii “Regele Ferdinand I” a fost dată spre folosinţă Bibliotecii Central Universitare. Clădirea a fost construită între anii 1930-1934 de inginerul Emil Prager, după planurile arhitectului Constantin Jotzu. În prezent, clădirea este în reconstrucţie şi este “învăluită” de o “pînză” imensă, care îi dă un aer sumbru şi ciudat. Probabil mai mulţi cetăţeni s-au plîns pe tema aceasta şi s-a găsit soluţia: plasarea unei reclame imense la “Orbit” peste “pînza” sumbră. Acum biblioteca este imaculat de albă şi probabil nici nu va mai fi reparată pentru că arată foarte bine aşa. Va fi păstrat tunelul din lemn, prin care circulă acum cetăţenii care coboară şi urcă Copoul şi eventual se va mai căuta o reclamă pentru cealaltă parte a clădirii dinspre strada Păcurari. Fiecare student, elev şi cititor care va veni la bibliotecă va primi cîte o pastilă “Orbit” cînd îşi va lăsa haina la garderobă şi se vor organiza concursuri semestrial pentru a fi desemnat cititorul cu cei mai albi dinţi, care va fi premiat cu dreptul de a juca într-o reclamă la “Orbit” şi abonament pe 5 ani la BCU, pentru albirea minţii.

Cronica de film: Valul Pictat – The Painted Veil

Este un film care are în prim plan povestea doctorului Walter Fane şi a frumoasei sale soţii Kitty. Edward Norton joacă rolul doctorului şi ne aduce aminte de prestaţiile sale din Fight Club sau American History X. Filmul se desfăşoară pe premisa că uneori cea mai mare distanţă este aceea dintre doi oameni. Naomi Watts joacă rolul lui Kitty şi se descurcă destul de bine. Povestea filmului este plasata în anii ’20. Kitty îl întalneşte pe tînărul inteligent şi timid, bacteorologul Walter Fane şi se casatoreşte foarte repede cu acesta, influenţată şi de familia din care provine. Intriga filmului este reprezentată de infidelitatea lui Kitty cu un diplomat amorez, Charlie Townsend. Edward foloseşte asta pentru a o obliga pe tînăra şi frumoasa sa soţie să îl însoţească în China, unde s-a descoperit o epidemie de holeră şi este nevoie de un specialist de felul doctorului Fane. Ajunşi în pustietatea asiatică, mariajul familiei Fane este mai mult decît greu de suportat de catre cei doi implicaţi. Indiferenţa, delăsarea si uneori ura sunt elementele care caracterizeaza relaţia celor doi. Relaţia va fi salvată. Cum? Veţi vedea dacă veţi urmari filmul. Dar, cînd cerul începuse să devină senin pentru familia Fane, Kitty ramîne însărcinată. Cine e tatăl copilului? Walter sau fostul amant Charles? Filmul nu are happy end, dar asta contează mai puţin, merită văzut şi reprezintă o provocare pentru cei care se cred specialişti în relaţii amoroase.

Cerşetorii alungaţi de la slujbe şi nunţi

În urma unui ordin special venit de la primarul Gheorghe Nichita, Poliţia Comunitară Iaşi a început de duminică o acţiune prin care se urmăreşte îndepărtarea cerşetorilor din perimetrul bisericilor de pe raza oraşului, pentru că aceştia, prin activitatea lor de cerşit şi comercializare a buchetelor de ghiocei deranjează bunul creştin, care vine la biserică să se roage.
Banii pe care îi oferim cerşetorilor la ieşirea din biserică pot foarte bine să meargă în “cutia milei”. Într-un final aceştia vor ajunge cu siguranţă tot la oamenii nevoiaşi, dar nu la cei care au tupeul să insulte instituţia Bisericii, cerînd credincioşilor “o mie de lei” la ieşirea de la slujbă. Un alt obiectiv vizat de Poliţia Comunitară este Starea Civilă, unde nuntaşii sunt asaltaţi de cerşetori, apoi este inestetic să vezi un copil cu hainele murdare şi rupte, printre atîtea persoane la patru ace, care strigă “Să se pupe mirii!”. Toată această acţiune are la origini plîngerile pe care le-a primit Primaria Iaşi de la credincioşi, respectiv nuntaşi. În prima zi “de asalt” s-au descoperit 80 de cerşetori în zona bisericilor şi a Starii Civile. Dintre aceştia 30 sunt copii. Purtătorul de cuvînt al Poliţiei Comunitare Iaşi, Nicoleta Dediu precizează că adulţii au fost dirijaţi spre casele lor, iar copii au fost predaţi părinţilor. În această săptămînă Iaşul va fi mai aerisit, cel puţin în zona bisericilor şi a Stării Civile. Adulţii prinşi la cerşit au fost atenţionaţi că la o a doua abatere vor fi amendaţi cu sume între 100 şi 500 de lei. Adulţii da, dar copii? Ei se vor reîntoarce în stradă. Corect? Sau vor fi amendaţi părinţii? Cu siguranţă au cu ce plăti amenda, din fondurile stranse de-a lungul timpului din alocaţia si cerşitul copiilor. Chestiunea este ca şi rezolvată, dar oare numai la biserici şi la Starea Civilă cerşetorii încurcă lumea. Copoul este plin, cel puţin în zona universităţii şi a căminelor, iar staţia de tramvai din Tudor la fel. Trebuie să se adune studenţii şi să facă plîngeri la Primărie pentru ca să dea ordin domnul primar sau studenţii nu sunt deranjaţi de cerşetori pe principiul că “ei sunt cu Oprea”. Tot ce se va face în oraş pană la alegerile pentru palatul Roznovanul va fi doar în beneficiul potenţialilor votanţi ai actualului primar. La biserică merge în general vîrsta a treia, iar la nunţi vine lume din toate segmentele sociale, mai puţin cerşetorii mai nou.
“Nenea fac 10 flotări, dă şi mie 10 mii”. Această replică este arhicunoscută în staţia de taxiuri din faţa universităţii “Cuza” şi la intrarea în cluburile “El Divino” şi “Canabis”, “Best Club” după noua denumire. “Mie sincer mi se par amuzanţi. Mergeam recent în Canabis cu un prieten şi unul dintre ei mi-a cerut o mie de lei, pe 10 flotări. I-am spus că nu am bani decît pe card, iar el mi-a răspuns foarte senin . A fost foarte amuzant, cum primeşte aşa? Dau cardul prin dinţii lui şi îşi opreşte 10 mii. Totuşi trecînd peste latura lor amuzantă sunt de multe ori stresanţi şi cred că ar trebui luate măsuri.” declară Constantin, student în anul III, la Facultatea de Litere. Cerşetorii de pe Copou sunt norocoşi, în sensul în care trăiesc într-un mediu natural destul de drăguţ, mai fac baie uneori în fîntîna arteziană de la “Balena”, iar studenţii din zona sunt în general fete şi acestea sunt mai miloase din fire. “Mie sincer îmi plac uneori. Adică cînd nu sunt mulţi chiar ai cu cine să vorbeşti şi chiar mă simt bine să le dau mărunţiş sau de mîncare. Problema este că în general nu beneficiază ei de pe urma banilor cerşiti. Eram odată la “Balena” şi după ce am dat 5 mii de lei unei fetiţe vai de dînsa, aceasta a mers la mama ei, care o aştepta în stradă. Aceasta a pocnit-o pe fetiţă şi a retrimis-o printre mese să aducă mai mult. Se vedea clar în ochii fetiţei că mai mult cerea banii de frica mamei cretine, decît de foame.” povesteşte Andreea, studentă în anul II, la “Cuza”. Mijloacele de transport sunt de asemenea locuri de cerşit. Ieri, în autobuzul 41, au urcat din staţia de pe bulevardul Independenţei 2 băieţi şi 3 fete sub 10 ani toţi, ţinte ale Poliţiei Comunitare în aceste zile, asta numai dacă mergeau la o biserică sau la Starea Civilă. Au fost foarte veseli în mijlocul de transport, dar nu au cerşit. Au măsurat cu privirea pe toti din autobuz şi s-au gîndit că nu merită “Lasă, nu au bani.”, a zis baieţelul, fetiţei care voia să pornească pe culoar, printre călători. Ulterior o altă fetiţă a scos un ruj, cules probabil de la un coş de gunoi şi s-a apucat să îşi rujeze prietena rîzînd “Trebuie să fii frumoasă şi sexy.” Din fericire pentru ei au coborît în staţia din Podu Roş, deci nu intrau sub incidenţa Poliţiei Comunitare, au mers în parc pe o bancă să se odihnească, apoi “mergem la ăştia de aici cu mîncare, nu mai e nimeni şi dacă nu facem bani, măcar să mîncăm.” exclama optimist una dintre fetiţe. La vederea unor astfel de scene te gîndeşti ca simplu cetăţean ce e de făcut. Plasarea acestor copii în familiile lor, de cele mai multe ori răvăşite de sărăcie, alcool şi certuri nu este o soluţie şi cu siguranţă se vor întoarce la cerşit, e drept, cel puţin pentru un timp, departe de biserici şi Starea Civilă.
Purtătorul de cuvînt al Primăriei Iaşi, Andrei Trofor, a declarat că acţiunile Poliţiei Comunitare împotriva cerşetorilor se desfăşoară pe întreaga rază a oraşului. Cele de la biserici şi Starea Civilă, au fost însă directive speciale ale primarului, sufocat de plîngerile facute de cetăţeni. Faptul că acţiunile se desfăşoară pe toată raza oraşului nu prea se vede. Probabil Poliţia Comunitară ar trebui să funcţioneze numai pe directive speciale ale primarului Gheorghe Nichita pentru o eficienţă vizibilă pentru populaţie.


-articolul a fost publicat si pe www.iasicastiga.ro

De ce iubim femeile…

Grea problemă a pus Cărtărescu în volumul lui “de buzunar”. Este stabilit: LE IUBIM. Rămîne un mister de ce şi în ce măsură ele ne iubesc pe noi.
Da, ţinem la voi / avem nevoie de voi, astăzi uitam de toate bancurile misogine, cînd ne vedem cu băieţii nu mai facem glume proaste pe seama voastră, vom sta la rînd la flori şi vom găti şi vom face tot ce ne cereţi. Nu ne vom plînge că nu avem şi noi o zi a noastră, maine poate vom exclama “Nici nu este nevoie, ziua noastră e în fiecare zi”, dar astăzi nu, azi vom fi mai dulci ca ciocolata şi mai ascultători ca un soldat. O primavăvară minunată tuturor femeilor şi La Multi Ani! O primăvară la fel de minunată şi bărbaţilor şi la mulţi ani şi lor pentru femeile din ei, cele din mintea şi uneori sufletul nostru, care reuşesc să dea sarea şi piperul existenţei noastre.

Curiozitate

Politia comunitară Iaşi şi-a instalat la finele anului trecut un sistem de supraveghere video pe raza oraşului. Sistemul a fost binecuvantat de prea-sfinţia sa Nichita, apoi a intrat in funcţiune cu misiunea de a depista infractorii şi a asigura liniştea în oraş. Curiozitate: infractorii următori au apărut pe camerele de luat vederi ale Poliţiei Comunitare Iaşi?

Studenţia – o investiţie a părinţilor

Postura de părinte este o “slujbă” complicată într-o lume a mileniului trei, în care trăim. Aceeaşi complexitate o regăsim însă şi în postura de student, de urmaş al primei categorii. Odată ce ai un copil, normal este să îi porţi de grijă, să îi îndrumi primii paşi, apoi sa îl sprijini să facă scoală, iar dacă se simte în stare, chiar şi o facultate. La fel de normal este ca, pus fiind în postura de copil să îţi respecţi părinţii, să le asculţi sfaturile, să profiţi de sprijinul care îţi este acordat pentru că nu toti au parte de asa ceva şi să nu uiţi apoi să le aduci o cană de apă la bătrîneţe, cum spune vorba populară. Să vedem însă cum colaborează cele două entităţi, cît la sută este dragoste maternă, cît este datorie sau cît este interes în acest raport părinte - student. Asta vom încerca să desluşim în cele ce urmează cu “ajutorul” studentilor ieşeni şi a părinţilor acestora.

Studentul explorator în Iaşi

Studentul păşeşte în Iaşi cu gîndul clar “Gata cu bacul şi liceul, merg la facultate frateee.”. Fac excepţie aici cei care locuiesc în Iaşi şi vin de pe la diferite licee “de prestigiu”, dar aceştia sunt în minoritate, deci ne vom ocupa de majoritate. Avem deci imaginea studentului ajuns în camera de cămin, cu bagaje dupa el şi noii colegi / colege de cameră alaturi. De aici începe viaţa de explorator a studentului şi continua cea de finanţator a părintilor, dar acum miza creşte: fostul licean face facultate la Iaşi. Ţintele de explorat ale studentului sunt multe: cursuri, seminarii, secretariatul facultaţii, biblioteca, căminul, puicuţele / baieţii bine din jur, crîşmele, discotecile, mall-urile etc. Datoria părintelui în toată această explorare este să se ocupe de finanţare, de aprovizionarea cu mîncare şi de spălat haine. Atît şi nimic mai mult, fără multe detalii, fără complicaţii. “Mama, deci ai pus banii pe card? Bine, uite eu mi-s bine, dar trebuie să plec, hai că mai vorbim, am de făcut un proiect şi trebuie să merg să mă documentez. Ce? Dacă mi-e dor de casă. Măi mamă, normal că mi-e dor de voi şi toate alea. Salută-l şi pe tata…nu, nu, nu mi-l mai da la telefon, lasă că îl sun altă dată. Gata, hai că plec. Te-am pupat. Uof, frate ce mă enerveazǎ cînd mă ţine zece ani la telefon. Băieţi hai că io merg în Tudor mai devreme, ne vedem acolo. Mihai, dacă mai ai nevoie de ceva bani, îţi dau cînd ne vedem că mi-au pus ai mei pe card. Baftă.” Ideea de mai sus se repetă frecvent în conversaţiile studenţilor cu “acasă”.

“Sfîntul” pachet de acasă

Dacă pe deoparte, studentul merge să se “documenteze” în localurile din Tudor pentru un “proiect”, în cealaltă dimensiune, adică cea a părintilor, lumea îşi face griji pentru plodul lor trimis tocmai la Iaşi să înveţe, singurel / singuricǎ într-un oraş mare, la condiţii de cămin sau în chirie. Mama găteşte de toate, iar mîine o sǎ meargă tata la maxi-taxi, să pună pachetul pentru copil. Mîncare, haine curate şi bani pleacă spre Iaşi, la “Vama Veche”, unde stă şi aşteaptă înfometat, murdar şi cu datorii sărăcuţul student. La toată pledoaria de pînă aici trebuie adăugat şi cazul excepţiilor, pentru că sunt studenţi, care preţuiesc banii trimişi de părinţi, pînă la ultimul leu, se străduiesc să înveţe şi nici nu concep cuvantul “restanţă”, pentru că ar trebui să plătească taxă sau nu ar trece la buget şi i-ar dezamăgi tare pe părinţi. Tot respectul pentru ramura aceasta de studenţi, ideea este că sunt în minoritate şi dacă privim situaţia în ansamblu, iese în evidenţă cealaltă categorie de studenţi, care profită la maxim de “viaţa de Iaşi”, pe la facultate dau mai rar, pentru că sunt funcţionali numai după ora 11.00 dimineaţa, iar o restanţă nu este tragedie, pînă la urmă ideea e să termine facultatea cu orice notă, oricum schema taxă-buget contează mai puţin. “Pe mine sincer nu mă interesează să trec la buget. Am intrat la taxă şi aşa voi rămîne probabil toată facultatea. Nu mă stresez, ai mei m-au trimis aici să fac facultatea asta, nu să termin cu 10 pe linie. Cred că pe lîngă facultate trebuie să îţi trăieşti şi studenţia şi nu poţi face asta cu coroniţa pe cap, ca la clasa întîi (…) uite de pildă acum în sesiune, este destul de simplu, pentru ca singura chestie pe care o vreau este să iau 5 la toate obiectele. Nimic mai mult. Am însă noroc de ai mei, că îşi permit să mă sprijine în facultate.” este de părere Andrei, din anul II, la Litere, la universitatea “Alexandru Ioan Cuza”.

“Taică’su a băut toată viaţa lui şi a căzut pe umerii mei sarcina”

Faptul că unii părinţi oferă odraslelor tot ce au nevoie, numai ca să aibă copil la facultate demonstrează un sacrificiu de care aceştia sunt dispuşi, pentru că nu este nici simplu, nici ieftin să ajuţi un proaspăt absolvent de liceu să treacă prin facultate. O parte dintre părinţi chiar au de unde şi de aceea nu le impun nimic special copiilor, decat o diplomă, apoi o sa îi bage ei în sistem prin pile. Sunt însă si parinti care investesc în copii lor precum investeşte un om de afaceri aproape de faliment, într-un pont primit pe ultima sută de metri. Oamenii aceştia dau din puţinul lor copilului sperînd că într-o zi, acesta va ajunge un om mare, cu carte şi bani, bani care vor ajuta familia în ansamblu. “Am copil la facultate, pentru mine asta este o mare realizare. Este în anul II, la Asachi, în Iaşi. Taică’su a băut toată viaţa lui şi a căzut pe umerii mei sarcina de a-l duce la o facultate. Nu este singur, mai am încă doi baieti care muncesc, dar el a fost cel care le avea mai bine cu învăţatul şi am zis că trebuie să fac tot ce îmi stă în putinta să îl ajut să meargă pînă la capat. Sper din suflet că se va realiza şi va ajunge cineva, numai eu ştiu cum fac rost de banii pe care îi trimit lunar la Iaşi.” povesteşte doamna Maria, 51 de ani, din Suceava. În Republica Moldova, situaţia este şi mai grea. Un sondaj recent făcut de Jurnalul de Chişinău, arată că jumatate dintre studenţii, care studiază acolo au parinţii plecaţi peste hotare, pentru că altfel nu ar face faţă taxelor şi nevoii de bani din facultate.

“Daca aş trăi doar din banii pe care îi primesc lunar, ar trebui ca saptamana să aibă 2 zile”

De multe ori venirea la facultate a studentului creează o prăpastie imensă între acesta şi părinţi. Mai întai este problema banilor: parinţii încearcă pe cat posibil să trimită destui, dar studentul este obligat să folosească pretexte, cum ca ar fi că plăteste taxă, cînd de fapt nu este aşa sau că pentru realizarea unui proiect trebuie să cheltuie nu ştiu cîţi bani. “Daca eu aş trăi doar din banii pe care îi primesc de la părinţi lunar, ar trebui ca saptamana să aibă 2 zile. Cheltuiesc destul de mult. Adica nu suport mijloacele de transport în comun şi taxiurile s-au scumpit acum, ies cu colegii şi prietenii cam de 2-3 ori pe săptămîna şi na, îmi mai cumpăr şi eu ce îmi trebuie, că-s fată.” afirmă Raluca, studentă in anul II, la FEAA.
După problema banilor, urmează cea a îngrijorării la care sunt dispuşi părinţii şi de nevoia lor pentru vorbe ca “Mamă învăţ. Uite acum stăteam cu colegu de cameră şi rezolvam o problemă.”, asta în timp ce studentul respectiv se pregăteşte să iasă în oraş la o băută zdravănă sau cazul studentei care iese repede din localul unde canta muzica la maxim, pentru că a vazut pe display-ul telefonului “mama”: “Vai mama, uite mă plictisesc. Am învăţat şi acum mă uitam la televizor. Mai acuşi o să mă culc, că deja e zece, e cam tîrziu.”. Parinti pur si simplu digeră foarte greu faptul că copilul lor, printre altele la Iaşi, se mai şi distrează, dă bani pe ţigări, taxiuri, alcool şi altele. Este acel joc în care studenţii şi parinţii se angrenează, fiecare spunînd ceea ce celalalt vrea să audă.

Nuanţa de galben de pe piaţa muncii din Romania se intensifică

Un articol din revista Financiarul de astăzi: http://www.financiarul.ro/2008/03/05/iulian-dascalu-va-construi-palas-ul-cu-muncitori-din-china, ne prezintă la categoria “Ştirea Zilei”, faptul că Iulian Dascălu va folosi pentru contrucţia Palas-ului muncitori chinezi. Citiţi articolul şi apoi luaţi o poziţie. Impresia generală se rezumă la faptul că este o nedreptate la mijloc. Adică unul din motivele pentru care s-a aprobat proiectul în sine a fost promisiunea lui Dascălu că face locuri de munca pentru ieşeni la Palas sau cel puţin pentru romani, veniţi din alte colţuri ale ţarii. Acum, după ce s-a vazut cu sacii în caruţă, face abstracţie de ce a promis, că e la modă la noi şi alege varianta “galbenă”. Totuşi, aşa de dragul artei, hai să ne punem un pic în rolul de avocat al diavolului. Ce este Iulian Dascălu? Om de afaceri. Ce caută un om de afaceri? Profit. Care este una din modalităţile pentru obţinerea profitului? Mînă de lucru ieftina, dar care să dea randament maxim. Aşa, pînă aici este clar. Acum, să vorbim un pic de chinezi. Sunt aceştia o alternativă pe piaţa de muncă romanească? Cu siguranţă da. Trebuie să ne fie frică de concurenţa lor pe piaţa muncii de la noi? Hai să vedem. Profilul muncitorului în construcţii roman: se trezeste în jur de ora 7, bea cafea, bea rachiu, mai schimbă o vorbă şi pe la 9 e gata de muncă. La ora 12 vrea minim o oră de pauză. În această pauză cere mîncare multă şi buna şi o tărie după, pentru ca să prinda putere, după vorba din popor. Încheierea programului de lucru se face pînă în ora 18.00. Să vedem şi profilul muncitorului chinez: tăcut, mănîncă puţin, nu bea alcool, nu vrea pauză, eventual poate una de 20 de minute, nu ocupă mult spaţiu de locuit şi dacă programul de lucru este stabilit de la 7 la 20.00 se conformează, fără prea multe comentarii şi telefoane la sindicat. Prin urmare, de ce să aleagă Dascălu mîna de lucru romînească? Trebuie sa fie nebun să facă asta. Este clar că şi-a încălcat promisiunea care se referea la locurile de munca pentru ieşeni, dar asta era de aşteptat, trebuiau “unşi” ochii contribuabililor cu ceva. Trebuie să trecem peste reacţia “Vai ce nedreptate, hai să îl punem pe Dascălu la zid!!!” şi să mergem mai departe cu grijile pentru concurenţa pe care ne-o fac muncitorii “gălbejiţi”. Aceştia, datorită stilului de viata au mult mai multe atuuri ca noi, pe piaţa muncii din Romania. Filmuleţul de mai jos, “rupt” din stirile CNN, arată în ce condiţii sunt obisnuiţi să lucreze muncitorii chinezii într-o fabrică de jucării, care ajungeau pe piaţa americană.

Ştii să te comporţi pe mess?

Se vorbeşte mult pe tema erei digitale, a faptului că oamenii nu mai socializează “pe viu”, folosind tehnologia pentru asta, respectiv telefonul şi internetul. Este trist şi probabil aţi întalnit şi voi cazuri cand omului îi vine mai uşor să se exprime pe…mess, de exemplu. Zilele acestea am cunoscut o persoană. Dupa 5-6 replici a venit şi mess-ul în discuţie: “Păi ai id de mess? Mai vorbim acolo. Io intru zilnic, îţi dau add astăzi şi vorbim.” M-am conformat, am facut schimb de id-uri. Am vorbit, adica pardon..ne-am citit în ziua respectivă mesajele reciproc în fereastră, iar a doua zi, m-am logat pe mess, fără să deschid însă fereastra persoanei cu care făcusem cunoştinţă cu o zi înainte. Seara pe la 7, mă pune păcatul să deschid fereastra mai sus pomenită şi să arunc acolo un “Salut”, cu un :) alături. Sunt asaltat de o serie de reproşuri, cum că “Păi nu ai zis nimic astăzi pe mess? Cum poţi să intri fără să spui nimic? Să ştii că m-am supărat!!!” Mă uitam efectiv “ca boul” la monitor şi încercam să înţeleg cu ce am greşit. Adică există un barem? Trebuie să schimbi un anumit număr de replici cu o persoana pe messenger? Există un cod al bunelor maniere pe mess şi nu ştiu eu? Ulterior m¬-am întîlnit cu persoana în cauză şi părea foarte stanjenită, scoteai cuvintele de la ea “cu cleştele”. Cînd i-am zis chestia asta, mi-a răs în nas: “Ce vrei, e mai simplu pe mess. Nu sunt obisnuită să vorbesc faţă în faţă mult cu o persoană.” Replica mi-a lăsat un gust amar şi mi-a adus aminte de o cîntare a celor de la Paraziţii:

Eminescu şi toaleta de lux

“De avem sau nu dreptate / Eminescu să ne judece” cîntau cu aproximativ 16 ani în urmă basarabenii Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Au fost asasinaţi cei doi şi totul s-a muşamalizat sub pretextul unui banal accident de maşină. Şi Eminescu şi-ar dori cu siguranţă să aibă soarta celor de mai sus, dacă ar “pica” în acest moment în Iaşi şi s-ar apuca de judecat. Cred că ar merge prima dată în parcul Copou să vadă în ce stare mai este Teiul. Nu va fi mulţumit romanticul din el la vederea cercurilor de metal care înconjoară Teiul sau poate cine ştie, este posibil să dea acelor cercuri o semnificaţie anume şi să rezolve problema poetic. Lăsînd un pic Teiul la o parte, Eminescu va afla din discuţiile trecătorilor ca este an electoral: “Nu ştiu măi Mărie, eu cred că o să iasă cel care e acum. Degeaba se agită profesorul ăla şi cu tanti aia cu moda, că nu o să facă nimic. Cel de acum are deja sforile trase şi o să rămînă primar.” În felul acesta află Eminsescu de Nichita şi brusc un iz aer puturos îi loveşte nările. Întoarce privirea şi vede toaleta publică din Copou, aflată într-o stare jalnică. Bine, pentru Eminescu este lux, pentru că, vorba aia, omul e venit din alt secol. Se îndreaptă curios către locul puturos care stă relativ aproape de teiul lui şi observă că “mai la vale” de acesta se lucrează. Întreabă “Luceafărul” curios: “Oameni buni, ce faceţi aici? Construiţi vreun monument ceva?” Raspunsul lui nea’ Vasile vine promt, după ce aruncă lopata “Nu coane, aici facem veceu de 100 de mii de euroi, comandat de domnu’ primar.” După ce oamenii îl vor pune în temă pe marele poet despre cît înseamna 100.000 de euro, acesta o să exclame speriat: “Bine, dar de ce atata bănet pentru o budă? Se poate construi o şcoală cu banii aştia şi în incinta şcolii să fie chiar doua bude.” Omul uită de lopată şi se bagă în vorbă cu Eminescu: “Las-o dom’le moartă cu şcolile, vorbeşti prostii, nu mai este ca pe vremea matale. O să fie o minunăţie de cladire, pe 200 de metri pătraţi. O să vină ieşeanul special să îşi facă nevoiile aici în parc şi în treacăt o să privească şi Teiul, deci nu te mai mira atîta. Prin acest WC, atragem oameni la Tei.” Va pleca Eminescu resemnat, îi va pieri cheful de judecat, cînd va realiza că locul său de suflet în Iaşi este acum spatiu pentru afaceri puturoase ale Primăriei si Consiliului Local. Pe cine să mai judeci? Dacă Municipalitatea bagă 100.000 de mii de euro într-o singură toaletă publică, în contextul în care pe raza oraşului sunt 5 astfel de puncte pentru nevoiile umane, dintre care 3 sunt cu lacătul mereu pus. Ce explicaţie ar putea să primească Eminescu la toate acestea? Ce explicaţie ar putea să primească cetăţeanul ieşean pentru aceste “nonconcordanţe”? Vice-primarul Adăscăliţei încearcă cu toată cultura lui de sportiv să explice că în privinţa toaletelor poblice din Iaşi “Nu avem presiune pentru acest gen de locaţii, care sa ne fie solicitate de cetaţeni, decît la momentul tîrgurilor şi a evenimentelor de mai anvergură în oraş.” Pînă şi Eminescu s-ar prinde de ipocrizia de care dă dovadă viceprimarul: nu există presiune pentru astfel de locaţii? Păi ce ar trebui să se întîmple? Să aibă loc un protest în faţa Primariei, unde lumea să vină să scandeze “Vrem toalete publice! Vrem dreptate!” Este un detaliu de bun simţ, pe care Primaria îl are in vedere în orice oraş civilizat, care depaşeşte un anumit numar de locuitori şi are o anumită importanţă, în statul în care este situat. Fiind an electoral a fost obligată şi primăria ieşeană să ia în considerare problema şi deodată a apărut promisiunea că 400.000 de lei vor fi investiţi în punerea în funcţiune a mai multor toalete publice în Iaşi. Întrebare eminesciană: Nu se putea fără biciul electoral?