Eminescu şi toaleta de lux

“De avem sau nu dreptate / Eminescu să ne judece” cîntau cu aproximativ 16 ani în urmă basarabenii Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Au fost asasinaţi cei doi şi totul s-a muşamalizat sub pretextul unui banal accident de maşină. Şi Eminescu şi-ar dori cu siguranţă să aibă soarta celor de mai sus, dacă ar “pica” în acest moment în Iaşi şi s-ar apuca de judecat. Cred că ar merge prima dată în parcul Copou să vadă în ce stare mai este Teiul. Nu va fi mulţumit romanticul din el la vederea cercurilor de metal care înconjoară Teiul sau poate cine ştie, este posibil să dea acelor cercuri o semnificaţie anume şi să rezolve problema poetic. Lăsînd un pic Teiul la o parte, Eminescu va afla din discuţiile trecătorilor ca este an electoral: “Nu ştiu măi Mărie, eu cred că o să iasă cel care e acum. Degeaba se agită profesorul ăla şi cu tanti aia cu moda, că nu o să facă nimic. Cel de acum are deja sforile trase şi o să rămînă primar.” În felul acesta află Eminsescu de Nichita şi brusc un iz aer puturos îi loveşte nările. Întoarce privirea şi vede toaleta publică din Copou, aflată într-o stare jalnică. Bine, pentru Eminescu este lux, pentru că, vorba aia, omul e venit din alt secol. Se îndreaptă curios către locul puturos care stă relativ aproape de teiul lui şi observă că “mai la vale” de acesta se lucrează. Întreabă “Luceafărul” curios: “Oameni buni, ce faceţi aici? Construiţi vreun monument ceva?” Raspunsul lui nea’ Vasile vine promt, după ce aruncă lopata “Nu coane, aici facem veceu de 100 de mii de euroi, comandat de domnu’ primar.” După ce oamenii îl vor pune în temă pe marele poet despre cît înseamna 100.000 de euro, acesta o să exclame speriat: “Bine, dar de ce atata bănet pentru o budă? Se poate construi o şcoală cu banii aştia şi în incinta şcolii să fie chiar doua bude.” Omul uită de lopată şi se bagă în vorbă cu Eminescu: “Las-o dom’le moartă cu şcolile, vorbeşti prostii, nu mai este ca pe vremea matale. O să fie o minunăţie de cladire, pe 200 de metri pătraţi. O să vină ieşeanul special să îşi facă nevoiile aici în parc şi în treacăt o să privească şi Teiul, deci nu te mai mira atîta. Prin acest WC, atragem oameni la Tei.” Va pleca Eminescu resemnat, îi va pieri cheful de judecat, cînd va realiza că locul său de suflet în Iaşi este acum spatiu pentru afaceri puturoase ale Primăriei si Consiliului Local. Pe cine să mai judeci? Dacă Municipalitatea bagă 100.000 de mii de euro într-o singură toaletă publică, în contextul în care pe raza oraşului sunt 5 astfel de puncte pentru nevoiile umane, dintre care 3 sunt cu lacătul mereu pus. Ce explicaţie ar putea să primească Eminescu la toate acestea? Ce explicaţie ar putea să primească cetăţeanul ieşean pentru aceste “nonconcordanţe”? Vice-primarul Adăscăliţei încearcă cu toată cultura lui de sportiv să explice că în privinţa toaletelor poblice din Iaşi “Nu avem presiune pentru acest gen de locaţii, care sa ne fie solicitate de cetaţeni, decît la momentul tîrgurilor şi a evenimentelor de mai anvergură în oraş.” Pînă şi Eminescu s-ar prinde de ipocrizia de care dă dovadă viceprimarul: nu există presiune pentru astfel de locaţii? Păi ce ar trebui să se întîmple? Să aibă loc un protest în faţa Primariei, unde lumea să vină să scandeze “Vrem toalete publice! Vrem dreptate!” Este un detaliu de bun simţ, pe care Primaria îl are in vedere în orice oraş civilizat, care depaşeşte un anumit numar de locuitori şi are o anumită importanţă, în statul în care este situat. Fiind an electoral a fost obligată şi primăria ieşeană să ia în considerare problema şi deodată a apărut promisiunea că 400.000 de lei vor fi investiţi în punerea în funcţiune a mai multor toalete publice în Iaşi. Întrebare eminesciană: Nu se putea fără biciul electoral?