Studenţia – o investiţie a părinţilor

Postura de părinte este o “slujbă” complicată într-o lume a mileniului trei, în care trăim. Aceeaşi complexitate o regăsim însă şi în postura de student, de urmaş al primei categorii. Odată ce ai un copil, normal este să îi porţi de grijă, să îi îndrumi primii paşi, apoi sa îl sprijini să facă scoală, iar dacă se simte în stare, chiar şi o facultate. La fel de normal este ca, pus fiind în postura de copil să îţi respecţi părinţii, să le asculţi sfaturile, să profiţi de sprijinul care îţi este acordat pentru că nu toti au parte de asa ceva şi să nu uiţi apoi să le aduci o cană de apă la bătrîneţe, cum spune vorba populară. Să vedem însă cum colaborează cele două entităţi, cît la sută este dragoste maternă, cît este datorie sau cît este interes în acest raport părinte - student. Asta vom încerca să desluşim în cele ce urmează cu “ajutorul” studentilor ieşeni şi a părinţilor acestora.

Studentul explorator în Iaşi

Studentul păşeşte în Iaşi cu gîndul clar “Gata cu bacul şi liceul, merg la facultate frateee.”. Fac excepţie aici cei care locuiesc în Iaşi şi vin de pe la diferite licee “de prestigiu”, dar aceştia sunt în minoritate, deci ne vom ocupa de majoritate. Avem deci imaginea studentului ajuns în camera de cămin, cu bagaje dupa el şi noii colegi / colege de cameră alaturi. De aici începe viaţa de explorator a studentului şi continua cea de finanţator a părintilor, dar acum miza creşte: fostul licean face facultate la Iaşi. Ţintele de explorat ale studentului sunt multe: cursuri, seminarii, secretariatul facultaţii, biblioteca, căminul, puicuţele / baieţii bine din jur, crîşmele, discotecile, mall-urile etc. Datoria părintelui în toată această explorare este să se ocupe de finanţare, de aprovizionarea cu mîncare şi de spălat haine. Atît şi nimic mai mult, fără multe detalii, fără complicaţii. “Mama, deci ai pus banii pe card? Bine, uite eu mi-s bine, dar trebuie să plec, hai că mai vorbim, am de făcut un proiect şi trebuie să merg să mă documentez. Ce? Dacă mi-e dor de casă. Măi mamă, normal că mi-e dor de voi şi toate alea. Salută-l şi pe tata…nu, nu, nu mi-l mai da la telefon, lasă că îl sun altă dată. Gata, hai că plec. Te-am pupat. Uof, frate ce mă enerveazǎ cînd mă ţine zece ani la telefon. Băieţi hai că io merg în Tudor mai devreme, ne vedem acolo. Mihai, dacă mai ai nevoie de ceva bani, îţi dau cînd ne vedem că mi-au pus ai mei pe card. Baftă.” Ideea de mai sus se repetă frecvent în conversaţiile studenţilor cu “acasă”.

“Sfîntul” pachet de acasă

Dacă pe deoparte, studentul merge să se “documenteze” în localurile din Tudor pentru un “proiect”, în cealaltă dimensiune, adică cea a părintilor, lumea îşi face griji pentru plodul lor trimis tocmai la Iaşi să înveţe, singurel / singuricǎ într-un oraş mare, la condiţii de cămin sau în chirie. Mama găteşte de toate, iar mîine o sǎ meargă tata la maxi-taxi, să pună pachetul pentru copil. Mîncare, haine curate şi bani pleacă spre Iaşi, la “Vama Veche”, unde stă şi aşteaptă înfometat, murdar şi cu datorii sărăcuţul student. La toată pledoaria de pînă aici trebuie adăugat şi cazul excepţiilor, pentru că sunt studenţi, care preţuiesc banii trimişi de părinţi, pînă la ultimul leu, se străduiesc să înveţe şi nici nu concep cuvantul “restanţă”, pentru că ar trebui să plătească taxă sau nu ar trece la buget şi i-ar dezamăgi tare pe părinţi. Tot respectul pentru ramura aceasta de studenţi, ideea este că sunt în minoritate şi dacă privim situaţia în ansamblu, iese în evidenţă cealaltă categorie de studenţi, care profită la maxim de “viaţa de Iaşi”, pe la facultate dau mai rar, pentru că sunt funcţionali numai după ora 11.00 dimineaţa, iar o restanţă nu este tragedie, pînă la urmă ideea e să termine facultatea cu orice notă, oricum schema taxă-buget contează mai puţin. “Pe mine sincer nu mă interesează să trec la buget. Am intrat la taxă şi aşa voi rămîne probabil toată facultatea. Nu mă stresez, ai mei m-au trimis aici să fac facultatea asta, nu să termin cu 10 pe linie. Cred că pe lîngă facultate trebuie să îţi trăieşti şi studenţia şi nu poţi face asta cu coroniţa pe cap, ca la clasa întîi (…) uite de pildă acum în sesiune, este destul de simplu, pentru ca singura chestie pe care o vreau este să iau 5 la toate obiectele. Nimic mai mult. Am însă noroc de ai mei, că îşi permit să mă sprijine în facultate.” este de părere Andrei, din anul II, la Litere, la universitatea “Alexandru Ioan Cuza”.

“Taică’su a băut toată viaţa lui şi a căzut pe umerii mei sarcina”

Faptul că unii părinţi oferă odraslelor tot ce au nevoie, numai ca să aibă copil la facultate demonstrează un sacrificiu de care aceştia sunt dispuşi, pentru că nu este nici simplu, nici ieftin să ajuţi un proaspăt absolvent de liceu să treacă prin facultate. O parte dintre părinţi chiar au de unde şi de aceea nu le impun nimic special copiilor, decat o diplomă, apoi o sa îi bage ei în sistem prin pile. Sunt însă si parinti care investesc în copii lor precum investeşte un om de afaceri aproape de faliment, într-un pont primit pe ultima sută de metri. Oamenii aceştia dau din puţinul lor copilului sperînd că într-o zi, acesta va ajunge un om mare, cu carte şi bani, bani care vor ajuta familia în ansamblu. “Am copil la facultate, pentru mine asta este o mare realizare. Este în anul II, la Asachi, în Iaşi. Taică’su a băut toată viaţa lui şi a căzut pe umerii mei sarcina de a-l duce la o facultate. Nu este singur, mai am încă doi baieti care muncesc, dar el a fost cel care le avea mai bine cu învăţatul şi am zis că trebuie să fac tot ce îmi stă în putinta să îl ajut să meargă pînă la capat. Sper din suflet că se va realiza şi va ajunge cineva, numai eu ştiu cum fac rost de banii pe care îi trimit lunar la Iaşi.” povesteşte doamna Maria, 51 de ani, din Suceava. În Republica Moldova, situaţia este şi mai grea. Un sondaj recent făcut de Jurnalul de Chişinău, arată că jumatate dintre studenţii, care studiază acolo au parinţii plecaţi peste hotare, pentru că altfel nu ar face faţă taxelor şi nevoii de bani din facultate.

“Daca aş trăi doar din banii pe care îi primesc lunar, ar trebui ca saptamana să aibă 2 zile”

De multe ori venirea la facultate a studentului creează o prăpastie imensă între acesta şi părinţi. Mai întai este problema banilor: parinţii încearcă pe cat posibil să trimită destui, dar studentul este obligat să folosească pretexte, cum ca ar fi că plăteste taxă, cînd de fapt nu este aşa sau că pentru realizarea unui proiect trebuie să cheltuie nu ştiu cîţi bani. “Daca eu aş trăi doar din banii pe care îi primesc de la părinţi lunar, ar trebui ca saptamana să aibă 2 zile. Cheltuiesc destul de mult. Adica nu suport mijloacele de transport în comun şi taxiurile s-au scumpit acum, ies cu colegii şi prietenii cam de 2-3 ori pe săptămîna şi na, îmi mai cumpăr şi eu ce îmi trebuie, că-s fată.” afirmă Raluca, studentă in anul II, la FEAA.
După problema banilor, urmează cea a îngrijorării la care sunt dispuşi părinţii şi de nevoia lor pentru vorbe ca “Mamă învăţ. Uite acum stăteam cu colegu de cameră şi rezolvam o problemă.”, asta în timp ce studentul respectiv se pregăteşte să iasă în oraş la o băută zdravănă sau cazul studentei care iese repede din localul unde canta muzica la maxim, pentru că a vazut pe display-ul telefonului “mama”: “Vai mama, uite mă plictisesc. Am învăţat şi acum mă uitam la televizor. Mai acuşi o să mă culc, că deja e zece, e cam tîrziu.”. Parinti pur si simplu digeră foarte greu faptul că copilul lor, printre altele la Iaşi, se mai şi distrează, dă bani pe ţigări, taxiuri, alcool şi altele. Este acel joc în care studenţii şi parinţii se angrenează, fiecare spunînd ceea ce celalalt vrea să audă.